Casa cu terasa inierbata

Amplasată pe strada Valea Gârboului, stradă construită haotic, casa se desfășoară pe două nivele, etajul reprezentând doar o treime din suprafața parterului. Al doilea nivel a rezultat din dorința beneficiarilor de a avea intimitate în grădină, corpul mai înalt fiind un paravan spre imobilul de locuințe colective D+P+2E.
Pe terasa luminoasă orientată spre răsărit și sud este construită o pergolă de lemn, suport pentru plante ornamentale, delimitată de stâlpi îmbrăcați cu zidărie aparentă (Est și Sud). În contextul dezvoltării imobiliare, casa este o declarație pentru încurajarea riveranilor să păstreze funcțiunea de locuințe individuale cu regim de înălțime mic (prima casă după blocuri, pe următoarele parcele fiind construite locuințe familiale). Proprietatea este delimitată la vest de stradă, la est de pârâul Valea Gârboului, la sud casă familială parter, la nord imobil de locuințe colective D+P+2E.
Casa este integrată intr-o livadă existentă, aflată de peste 25 de ani în proprietatea beneficiarilor, care au dorit să prelungească spațiul verde prin realizarea acoperișului vegetal, de tipul extensiv. S-a optat pentru şarpantă de lemn cu termosistem din vată bazaltică pe o pantă ușoară de 10 grade, în suprafață de peste 100 mp. Locuința este mică, cu suprafața utilă de 140 mp.
Spațiile interioare sunt luminoase, cu suprafețe vitrate mari orientate est și sud, spre terasă și grădină. Camera de zi, dormitoarele, sufrageria au o priveliște minunată spre pădurea Sf. Ion, afltă la doar 300 m de proprietate, la răsărit. Materialele de finisaj cele mai folosite au fost cărămida plină aparentă (recondiționată din demolări) și lemnul.

fatada principala
Locatie
com. Floresti, jud. Cluj
Status
finalizat
An proiectare
2014
Functiune
rezidential
Client
persoana fizica